Sosirea primăverii scoate la iveală ce-i mai sensibil chiar și din bărbații adevărați cum ar fi manipulatorii de utilaj cu cupă sau portarii de abator.
Este și cazul lui Vasile Coajă din Zimnicea, șef de sală la barul “Rapsodia” din localitate. În noaptea dintre 28 februarie și 1 martie, Vasile stătea de vorbă cu nevasta lui, pe trotuarul din fața localului la care este angajat.
Fără să bănuiască faptul că un echipaj de poliție se află la numai trei metri de el, Vasile i-a adresat nevestei cuvintele “pisoiaș”, ”buzișoare” și ”mămițicuță”. Unul din membrii echipajului a intervenit prompt și l-a doborât pe bărbat cu 7 lovituri de baston aplicate în zona capului. După ce s-au asigurat că Elena Coajă, soția, se află în afara oricărui pericol, polițiștii l-au urcat pe bărbat în dubă.
”Mărturisesc că indignarea a primat judecății la vederea acestui peisaj morbid. Îi mulțumesc colegului care m-a oprit la timp, altfel l-aș fi lăsat fără suflare pe nemernic”, ne-a declarat agentul Baltazar Mielu.
Coajă nu se află la prima abatere. El a mai fost reținut preventiv și în 2007, când a fost reclamat de un colocatar căruia i-a adresat cuvintele ”vecinele” și ”căzmăluță” în aceeași propoziție.
Dacă este găsit vinovat, Vasile riscă o pedeapsă de 5 ani cu suspendare, conform articolului 6 din legea 43/1992, referitoare la abuzul de diminutive după orele 22:00.
