Se apropie Sfântul Valentin. Inima iubitei va bubui ca o boxă JBL de 800 de waţi. Mâna iubitului va tremura înfrigurată pe portofel, realizând că va trebui să inventeze o poveste despre cum a oferit două garoafe în loc de trei, din motive de cash. Şi vorbim de garoafe, atenţie, nu de trandafiri. Şi nici de savarine, care, conform unui studiu al cercetătorilor britanici, sunt mai nou preludiul perfect pentru un Valentin fericit.

Dar de unde vine acest Sf. Valentin şi de ce? Ce vrea de la plaiurile natale şi de la tineretul pe care se clădeşte România de ieri – adică de mâine? Aşa cum ştim deja, chirurgii cardiovasculari sunt preocupaţi de faptul că acest Valentin i-a luat faţa neaoşului Dragobete. Nu e corect, spun domniile lor. Dragobete este o sărbătoare mult mai veche decât acest Valentin, este celebrarea felului în care natura se trezeşte la viaţă, viermele în pantaloni, sfârcurile zeiţei primăverii prin ia cu modele româneşti, stropită cu apă din reclamele de la Dorna.

Tuturor acestor păreri li s-a opus, însă, un tânăr din comuna Drăgăşani, judeţul Ilfov. Să vedem de ce. Acest tânăr a avut dintotdeauna un comportament ascetic, care i-a adus faima printre locuitorii zonei. Când seara apunea peste dealuri, el adormea în grotă. Când soarele răsărea, el confecţiona mărţişoare şi flori la intrarea aceleiaşi grote, oferindu-le apoi tinerelor fete care se holbau la cele câteva ţoale care îi acopereau goliciunea. Si atenţie, făcea toate aceste lucruri de circa 700 de ani, adică vârsta pe care o are în prezent eroul nostru, pe numele său Valentin Istrate.

L-am abordat cu precauţie, întrebându-l dacă ştie ceva despre originea disputei. “Eu nu ştiu nimic” ne-a răspuns el, senin. “Dar pot să vă spun doar atât: în satul de lângă noi, Drăgăneşti, trăieşte un om foarte rău, cu care am avut multe probleme. Ion Dragobete îl cheamă. E, şi băiatul ăsta practic strică toată munca pe care o fac eu, adică aşteaptă fetele care pleacă de la mine mulţumite, cu flori atârnate în cosiţe, şi abuzează de ele în moduri pe care nici nu ştiu cum să le numesc. Poliţia Drăgăşani a numit acest procedeu deflorare, din moment ce prinde bietele tinere şi le rupe florile cu care le împodobesc eu.”

Am plecat din comuna Drăgăşani întristaţi de turnura pe care au luat-o lucrurile. Şi, evident, am privit mereu spre est, unde se zăreau casele din Drăgăneşti, satul duşmanului lui Valentin. Ba chiar am observat cu stupoare că ne cam tremurau chiloţii de frică, ceea ce în cazul subsemnatului nu e puţin. În acelaşi timp, însă, coloana imensă de tinere fete care făcuseră rând la intrarea în grota lui Valentin, ne-a făcut să zâmbim mulţumiţi.

Pentru că, aşa cum ştim, dragostea învinge întotdeauna.

Tags: 14 februarie, Sfantul Valentin

This entry was posted on Friday, February 12th, 2010 at 2:22 pm by Don Chilote and is filed under Lejerisme. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.